memo to myself

Atunci când am să cad,
vreau să simt că pot zbura.
Dar pentru asta…
trebuie mai întâi să ajung sus.

Ps: I love you

Degeaba te strădui să înţelegi,
poezia mea nu ştie să-ţi vorbească,
îmi înclin pălăria în a ta faţă
şi mă retrag,
Ne mai vedem în zori.

zburătorule,

voi aştepta în astă noapte lungă,
la fereastra-mi îngheţată,
sa vii şi să mă duci departe,
pe-al doiea nor din prima noapte...

Doar am crezut...

Târziu pierdută-n noapte
Printre ale tale braţe,
Încep să cred că pot zbura,
Să mă afund în măruntaile pământului,
Să mă unesc cu moartea ta.

În vis eu reuşesc,
Şi te sărut pe trup cu ea,
Te pătrude întregit,
Şi te duce-napoi-n mormânt,
De unde ai fugit şi nu ai mai venit.

Singură în groapa mea.
Îmi dau târcoale demoni,
Ce mă invită-n râs malefic.
-Hai la un ceai cu noi
Duminică la ora trei!

E rândul meu acum.
După ce te-am păcălit,
Să păcătuiec cu-n demon
Şi să mă despart de moarte
Să o închidă doar pe ea în groapă.

Dar nu aşa s-a întâmplat,
Căci păcălită eu am fost,
Nu era un vis frumos,
Nici un coşmar întâmplător,
Era un chin real, înfiorător.

Doar am crezut...

Vreau să-mi duc soţia la mare....

“Vreau să-mi duc soţia la mare”
-Ce? Cine-i acolo ?
“Vreau să-mi duc soţia la mare”
-Iubito tu eşti?
[se apleacă la marginea patului şi se uită sub el]
-Iubito?ce faci acolo?
-Nimic....încerc să fiu vocea ta interioară...culcă-te la loc!
“Vreau să-mi duc soţia la mare....”

Avort

Stau privind o poză,
Închid ochii, îi deschid.
Simt mirosul din cea poză,
Închid ochii, îi deschid.

E ecografia vieţii,
A zâmbetului cusut cu aţă,
Ce atârnă slab de-o sfoară,
Spânzurat de azi dis-de-dimineaţă.

E mireasma urletelor,
Fătului din uter,
Ce imploră în genunchi
De-aici să nu se ducă.

Simt cum mă inundă,
Boala şi veninul morţii,
Mi se plimbă printre buze,
Se lipesc de sânge ca nişte ventuze.

Moartea-i după el,
Trimit soldaţi de lacrimi.
Dar calea-i spre el
Inchisă,sigilată pentru ei.

E sigiliul mamei,
Cea ce a supus pe moarte,
Si-a trimis-o să-l ucidă,
Pe al său nenăscut prunc.

Leapădă-te de tine

Fi orbul născut fără lumină,
Ce zâmbeşte zilnic soarelui fără să ştie.
Loveşte cu lacrimi în ochi
Corzile de chitară,
Fără să auzi măcar un sunet.
Strigă-mi iubirea fără cuvinte.

Scufundăte-n stratul de grăsime
Şi hrăneşte-mă cu carnea-ţi fragedă,
Oferă-mi sângele ce te ţine în viaţă.
Lasă-ţi sufletul să fie al meu,
Iar corpul să-ţi rămână aşa cum s-a născut,
Ferit de orice atingere a vieţii.